Constantin Nicolescu a ieșit din pușcărie. Acum câteva minute, Constantin Nicolescu a părăsit Penitenciarul Mioveni, acolo unde a fost încarcerat pentru o condamnare într-un dosar de fraudare de bani europeni. La ieșirea din penitenciar a fost așteptat de membri ai familiei sale (soție și fiice).
Nicolescu a obținut astăzi liberarea lui condiționată, în urma unei Hotărâri a Tribunalului Argeș – Secția Penală. Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș a ispășit o treime din pedeapsa de 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare la care a fost condamnat în dosarul școlilor (pentru fraudare de fonduri europene).
Amănunte despre dosarul DNA care l-a dus în pușcărie, AICI.
Amintim că Nicolescu este judecat într-un alt dosar în care DNA îl acuză tot de fraudare de fonduri europene. La începutul acestei luni, Curtea de Apel București l-a condamnat în acest dosar („Podul de la Căteasca”) la 8 ani de închisoare cu executare. Hotărârea nu este, însă, definitivă. Detalii, AICI.