pizzeria sapori  930 122

leonard nedelcu

FLAUTUL „FERMECAT” DE LA „DINU LIPATTI”, ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN

Alături de colegul său Narcis Mincă, piteșteanul Leonard Nedelcu a cântat la flaut în Parlamentul European de la Strasbourg, în fața a 450 de elevi şi profesori din Europa prezenţi la concursul EUROSCOLA.

Citiți și: Decizie care afectează toți șoferii!

„Am fost desemnat speaker din partea României şi am ţinut un discurs despre oraşul și liceul nostru. De asemenea, am cântat împreună cu Narcis, eu la flaut, el la nai. Au fost emoţii, dar constructive”, spune Leonard Nedelcu, elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”. Leonard este preşedintele consiliului şcolar al elevilor de la acest prestigios liceu. În urmă cu câteva luni a fost ales şi director al departamentului cultură, educaţie şi programe şcolare pe judeţ: „Mă ocup de promovarea elevilor și a culturii şi de dezvoltarea spiritului de echipă. Lucrez la diferite proiecte pe această temă. Îmi place munca în echipă și ofer ajutor oricui are nevoie. Este un lucru care mă caracterizează.”

La vârsta de 4 ani a început să studieze pianul, iar acum 2 ani s-a apucat şi de flaut. În plus, în trecut a studiat și chitara. Cântă şi cu vocea şi compune piese. Își doreşte să studieze la Colegiul Regal de Muzică din Stockholm (Suedia) şi în paralel să urmeze cursurile unei facultăţi de mangement. (Foto: Facebook Leonard Nedelcu)

Citiți și: DELEGAȚIE DIN MIOVENI, TRADIȚII ROMÂNEȘTI LA PARLAMENTUL EUROPEAN

 

New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90