- Publicat de: ePitești
- 24-02-2014, ora 14:32
- Știri
EXCLUSIV! NICOLESCU: „DOMNUL PREFECT A ÎNCĂLCAT LEGEA!”
Constantin Nicolescu are o primă reacţie faţă de ordinul prefectului Cristian Soare prin care s-a constatat încetarea mandatului său la conducerea Consiliului Judeţean Argeș.
Citiți și: Tânărul prefect de Argeș șochează: Sunteți influențați de filme de acțiune!În exclusivitate pentru ePitesti, fostul președinte al Consiliului Judeţean declară: „Am discutat cu domnul Soare şi i-am adus argumente care să susţină, legal, faptul că nu avea de ce să îmi înceteze mandatul. Părerea mea este că prin ceea ce a făcut domnul prefect a încălcat legea! S-a grăbit şi a greşit. Sincer, nici nu mă aşteptam la altceva de la dumnealui! Nu înţeleg de ce tocmai acum s-a gândit să arate că are putere şi până acum nu!
În ceea ce mă priveşte, eu i-am solicitat domnului Ponta ca pentru o perioadă de 2-3 luni să mă retrag, să las pe altcineva la conducerea partidului, pentru că am în continuare probleme de sănătate de care trebuie să mă ocup mai serios decât am făcut-o. Îmi văd de sănătate şi de familie, că doar nu se termină pământul!”.
Citiți și: Exclusiv. Cel mai tânăr prefect din România va fi în Argeș!