Eurial 930 x 122

daniel constantin

DANIEL CONSTANTIN JOACĂ TARE: ORI LEGE PENTRU IRIGAȚII, ORI DEMISIA

Daniel Constantin anunță că este dispus să demisioneze din funcția de ministru al Agriculturii dacă până la sfârșitul anului nu va fi aprobat cadrul legal pentru finanțarea irigațiilor sau dacă până atunci nu va exista măcar o garanție fermă că investițiile în irigații vor continua. Constantin este deranjat de faptul că proiectul de lege existent în acest sens nu a fost nici până acum adoptat în Camera Deputaților, ca for decizional.

Citiți și: Cum a salvat argeșeanul Daniel Constantin o organizație în picaj liber: scor peste așteptări la alegeri

“Eu cred că fiecare trebuie să ne asumăm o responsabilitate.

În anul 2012, când am fost în comisia de specialitate în Parlament pentru audieri, am enumerat câteva măsuri pe care doream să le duc la îndeplinire. Problema cu irigațiile se afla printre ultimele puncte pe care voiam să le încep, bineînțeles că nu puteam să le finalizez eu. Aveam, însă, garanția și fermierii aveau garanția că 5 ani pot să beneficieze de această sumă.

Citiți și: Agricultorii vor primi subvenție la factura de energie pentru irigații 

Poate să vină un ministru la Agricultură care să nu aibă forță politică și trebuie să se roage în felul acesta fără o astfel de lege de ministrul de Finanțe sau de primul-ministru să acorde un buget.

Dacă până la sfârșitul acestui an nu vom avea un astfel de proiect de lege sau o garanție că vor continua investițiile în sistemul de irigații, atunci nu mai consider utilă prezența mea acolo (n.r. – la Ministerul Agriculturii).”, a declarat Daniel Constantin, care este și deputat de Pitești, la TVR.

„Analizăm acum, împreună cu juriştii, modalitatea de a adopta prevederile acestei legi sub forma unei ordonanţe de urgenţă sau a unui alt proiect de lege.

Important este ca în bugetul pe 2016 să reuşim să prindem primele 145 de milioane de euro alocate refacerii sistemului de irigaţii principal, astfel încât să le dăm o garanţie fermierilor din acest punct de vedere.”, a precizat ministrul Agriculturii.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3