930×122 CAPRA 5

antidrog

ZIUA MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN, MARCATĂ ÎN ARGEȘ

Ziua Mondială fără tutun, marcată în Argeș. Agenţia Naţională Antidrog (ANA) i s-a alăturat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru marcarea Zilei Mondiale fără tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

Citiți și: O băutură răcoritoare riscă să te lase fără permis!

În fiecare an, pe 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de parteneri, desfăşoară la nivel mondial ample campanii de informare pentru a sublinia riscurile pentru sănătate asociate consumului de tutun şi pentru a promova politicile sociale de reducere a consumului.

Anul acesta, potrivit Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș, Ziua Mondială Fără tutun, având ca temă ”tutunul și bolile cardiovasculare”, este dedicată asocierii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare, campania propunându-și conștientizarea asupra:

Citiți și: Forțele de ordine din Argeș ies la atac!

– legăturii între consumul de tutun și bolile cardiovasculare, incluzând infarctul, care în acest moment reprezintă cauza principală a mortalității;

– activităților fezabile și măsurilor pe care instituțiile guvernamentale și populația le pot demara pentru a reduce riscul asocierii între consumul de tutun și riscurile asupra sănătății inimii.

Ziua Mondială fără tutun 2018 coincide cu o serie de inițiative globale și oportunități care vizează epidemia tutunului, astfel că în acest an campania va evidenția impactul pe care îl are consumul de tutun asupra sănătății cardiovasculare a oamenilor din toată lumea. Consumul de tutun este un factor de risc important pentru dezvoltarea bolilor de inimă coronariene, a infarctului și a bolilor vasculare periferice.

Obiectivele campaniei de marcare a Zilei Mondiale fără tutun 2018 îşi propun să sublinieze legătura dintre consumul de tutun și bolile cardiovasculare, să crească gradul de conștientizare globală privind riscurile bolilor cardiovasculare ale consumatorilor activi și pasivi şi să creeze oportunități de promovare a sănătății inimii, prin protejarea oamenilor în fața produselor din tutun.

”În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Argeş, a derulat, la nivel judeţean, 12 activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele nocive asociate fumatului. Aceste activităţi s-au desfăşurat în mediul preşcolar, gimnazial şi liceal, fiind informaţi un număr de aproximativ 400 de elevi şi cadre didactice. De asemenea, a fost desfăşurată şi o activitate de informare la care au participat medici care fac parte din Colegiul Medicilor Filiala Argeş.” precizează CPECA Argeș.

Consumul de tutun și bolile cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt prima cauză a mortalității în lume, iar fumatul activ și pasiv contribuie cu 12% la mortalitatea cauzată de acestea. Consumul de tutun este pe locul 2 la cauzele bolilor cardiovasculare, după presiunea foarte ridicată a sângelui, conform sursei citate.

Epidemia globală a tutunului este responsabilă pentru moartea a 7 milioane de persoane anual, dintre care 900.000 sunt fumători pasivi.

Măsurile propuse de Organizația Mondială a Sănătății sunt aliniate convenției-cadru privind controlul tutunului și includ:

– monitorizarea consumului de tutun și a politicilor de prevenire;

– protejarea populației împotriva expunerii la fum prin interzicerea totală a fumatului în spații publice închise, mijloace de transport în comun și la locurile de muncă;

– oferirea de ajutor pentru renunțarea la fumat;

– avertismentele referitoare la riscurile fumatului pe pachetele de țigări prin editarea cu design standard, incluzând elemente grafice cu riscurile asupra sănătății și implementarea de campanii eficiente mass-media cu privire la riscurile fumatului activ și pasiv;

– aplicarea de interdicții asupra oricăror forme de promovare a produselor din tutun;

– creșterea taxelor asupra produselor din tutun, pentru a le face mai greu accesibile.

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90