Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a avansat aseară, la postul de televiziune Antena 3, o dată aproximativă la care școlile ar putea fi redeschise.
„Poate sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie.
Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine (n.r. – miercuri) am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a declarat Nelu Tătaru, care a precizat că pentru stabilirea momentului propriu-zis și a măsurilor concomitente (protocoale privind intrarea la cursuri, dezinfecție, distribuirea de măști de protecție) urmează să poarte discuții inclusiv cu șeful Guvernului.











