Așa cum v-am informat, în cursul serii trecute polițiștii au organizat un filtru pe bulevardul Frații Golești din municipiu, scopul fiind acela de a depista șoferii care nu respectă legislația rutieră (detalii despre acțiune, AICI).
În urma controalelor, cel puțin trei conducători auto au fost sancționați.
Cea mai gravă abatere a fost a unui șofer care, aflat la volanul unui BMW, s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Testat cu etilotestul, a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal.
Un altul, tot cu BMW, a „scăpat” doar cu contravenție, având sub 0,4 mg/l.
Seria neregulilor a fost încheiată de șoferul unui autoturism Mercedes care conducea având ITP-ul expirat. În acest caz, talonul a fost reținut.










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



