Etilotestul a ţinut cu şoferul.
Mare noroc a avut un bărbat din Leordeni, după ce a fost oprit în trafic de poliţişti şi pus să sufle în etilotest. Acesta a scăpat, la milimetru de un dosar penal, având în aerul pur expirat 0,39 mg/l alcool pur.
Este vorba despre Daniel C., din Leordeni, care conducea un autoturism BMW pe raza localităţii de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului, aşa cum a rezultat în urma probei cu aparatul etilotest.
„Față de conducătorul auto a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valaore de 1.305 lei fiecare, iar permisul a fost reţinut în vederea suspendării”, ne-a precizat IPJ Argeş.
(Foto: descriptiv)











