A ajuns cu maşina în canalul de irigaţii. În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01:30, polițiștii din Ștefănești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Mărăcineni, la scurt timp după ce acesta a produs un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale.
Din verificări s-a stabilit că şoferul, identificat drept Victor Valentin B., ar fi condus un autoturism pe strada Sticlelor din Ștefănești, fără a poseda permis de conducere, intrând în coliziune cu glisierele de protecție și cu un indicator rutier, autoturismul oprindu-se într-un canal de irigații betonat.
Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, 336 și 230 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă.
(Foto: descriptiv)











