NOR CURIER 930X122

autostrada pitesti-sibiu

AU SCOS CORTU-N STRADĂ PENTRU AUTOSTRADĂ!

Într-o conferinţă de presă mai puţin obişnuită a Partidului Democrat Liberal, desfăşurată în aer liber pe platoul teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, în această după-amiază s-a dat oficial startul unei campanii PDL pentru strângerea de semnături în vederea susţinerii construirii autostrăzii Piteşti-Sibiu.

Citiți și: Se întâmplă ceva fabulos pe Autostrada Pitești – Sibiu! În sfârșit!

La încheierea campaniei democrat-liberalii îi vor trimite o scrisoare primului-minstru Victor Ponta în care îi vor cere acestuia, și pe baza semnăturilor care vor fi strânse, ca autostrada respectivă să devină o prioritate în strategia Guvernului pe infrastructură rutieră, astfel încât ea să fie gata până în anul 2018. „Întârzierea construirii acestei autostrăzi ar reprezenta o mare problemă pentru economia judeţului Argeş, mai ales pentru Dacia-Renault! Am încercat şi în Consiliul Local Pitești… Am pus pe ordinea de zi o scrisoare către premierul Ponta în care făceam apel ca această autostradă să fie construită cât mai repede. Din păcate, majoritatea USL de la acea dată nu a fost de acord! Atunci am hotărât să strângem semnături de la cetăţenii municipiului Piteşti. Ni se pot alătura toţi cetăţenii judeţului Argeş”, a spus Mihail Tudor, preşedintele PDL Pitești și consilier municipal.

“Guvernul Ponta este surd şi consideră mai importantă construirea autostrăzii Alexandria-Bucureşti decât Piteşti-Sibiu!”, a afirmat, la rândul său, deputatul Cătălin Teodorescu, președintele PDL Argeş.

Citiți și: Se întâmplă ceva fantastic pe Autostrada Pitești-Sibiu! Totul începe

Semnăturile se strâng la un cort amplasat pe platoul de la teatrul „Alexandru Davila”. Pentru cortul cu pricina PDL a obţinut de la Primărie autorizaţie până pe 17 martie. Campania va continua, însă, până la sfârșitul lunii martie, atât în Pitești, cât și în Mioveni. Obiectivul este strângerea a cel puțin 10.000 de semnături. La acțiunea de astăzi au participat și alți reprezentanți ai PDL Argeș, inclusiv Dan Bica, secretarul general al partidului și consilier județean.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90