- Publicat de: Ionela Iordachita
- 15-02-2023, ora 13:55
- Știri
Argeș: Pericol de moarte pe șoselele din județ!
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile de verificare în traficul din județ.
Citiți și: Șoferii n-au știut ce ,,i-a lovit”: Aproape 3000 de sancțiuni în timp recordAstfel, în noaptea de 13 spre 14 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, acționând cu precădere pentru depistarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză excesivă și a celor care efectuează transport public de marfă și persoane și nu respectă normele legale în domeniu.
În cadrul activităților, a fost depistat un tânăr de 19 ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Valea Mare Pravăț, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 km/h.
Citiți și: Șoferiță amendată și lăsată fără permisCa urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002, iar dreptul de conducere a fost suspendat pentru 90 de zile, permisul de conducere fiind reținut și eliberată dovadă înlocuitoare, transmite IPJ Argeș.
Acesta nu a fost singurul tânăr prins de polițiști cu viteză excesivă.
Un alt bărbat în vârstă de 22 de ani, din județul Dolj, a fost depistat conducând un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 132 de km/h, mai transmite sursa citată.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, conform OUG 195/2002, iar dreptul de conducere a fost suspendat pentru 120 de zile, permisul de conducere fiind reținut și eliberată dovadă înlocuitoare.
Sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei.
Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 13 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Foto: arhivă ePitești.ro/descriptiv