imm 263×587

Tânăr pericol public! La volan fără permis și cu numere false!

Pericol pe șosele din județ. Tot mai mulți tineri sunt prinși la volan fără permis.

„În ziua de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Slobozia, care conducea un autoturism, pe DJ 679C, pe raza localității Izvoru, fără a poseda permis de conducere.

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, autoturismul condus de tânăr figura cu înmatricularea suspendată și avea montate plăcuțele de înmatriculare ale unui altui autoturism.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărei numere de înmatriculare au fost retrase, efectuându-se cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești”, transmite IPJ Argeș.

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 10 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Foto: arhivă ePitești.ro/descriptiv

eurial 570×90
263×587 MAIA