Daniel Constantin, întâlnire cu oamenii de afaceri. Astăzi a avut loc o întâlnire între Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului, și reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României. În urma discuțiilor, cele două parți și-au exprimat disponibilitatea pentru dialog între autoritățile guvernamentale și oamenii de afaceri.
Prioritatea întâlnirii a fost dezbaterea proiectului de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 196/2005.
Ministrul Daniel Constantin a ținut să sublinieze că modificarea ordonanței de urgență are ca scop stimularea reciclării, mai ales că România trebuie, potrivit obligațiilor asumate prin aderarea la Uniunea Europeană, să ajungă ca până în anul 2020 să recicleze 50% din deșeurile municipale generate la nivel național. În plus, ministrul Mediului a vorbit și despre necesitatea responsabilizării actorilor implicați în managementul deșeurilor.












