- Publicat de: ePitești
- 19-02-2014, ora 8:25
- Economic
TERENURILE DIN EXTRAVILAN VOR PUTEA FI VÂNDUTE MAI UȘOR
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declară că legea adoptată de plenul Camerei Deputaţilor referitoare la liberalizarea pieţei funciare simplifică foarte mult procesul de vânzare a terenurilor aflate în extravilan.
Citiți și: PIAȚA GAZELOR SE LIBERALIZEAZĂ DE LA 1 IULIE“Mă bucur că s-a votat legea privind liberalizarea pieţei funciare. Cred că este o lege foarte bună. Am profitat de cererea de reexaminare a preşedintelui pentru a simplifica şi mai mult procesul de vânzare a terenurilor aflate în extravilan în localităţile din România. Cu alte cuvinte, cetăţeanul care doreşte să vândă trebuie să facă doar un singur drum la primărie, acolo unde trebuie să meargă cu oferta pe care o are pentru vânzarea terenului respectiv, după care aşteaptă acasă. Primăria îi va transmite pe cale poştală avizul pentru vânzare sau îi va spune dacă sunt alte probleme cu vânzarea acelui teren”, spune Daniel Constantin.
Vânzătorul nu va plăti niciun fel de taxă, totul intrând în sarcina primăriilor: “Aici este un alt aspect pe care trebuie să-l judecăm în perioada imediat următoare. Este o încărcătură deja foarte mare pe primării şi acolo vom vedea dacă nu cumva ar trebui să sprijinim cotele defalcate de la taxe şi impozite către primării. Astăzi cetăţeanul român, cel care trăieşte în mediul rural, cel care arendează sau nu arendează, care este vecin este protejat, în sensul în care are primul drept de a cumpăra terenurile agricole în condiţii egale de preţ. De asemenea, statul devine preemptor. Această prevedere o avem în lege pentru a interveni atunci când situaţia o va cere”, completează ministrul Agriculturii.
Citiți și: „ĂLA MICU” S-A FĂCUT „ĂLA MARE”. ALTFEL DESPRE DANIEL CONSTANTIN