Centenarul lui Ceaușescu. Am vrut să scriu ceva patriotic, pentru că îmi pasă la fel de mult ca oricăruia dintre concetățenii mei de soarta țării noastre, care, iată, face în curând 100 de ani de la cea mai mare unire a sa, petrecută pe 1 Decembrie 1918, dată devenită ulterior ziua noastră națională.

După aceea am vrut să scriu ceva trist, despre aceeași țară de care se leagă multe dintre neîmplinirile noastre, ale tuturor celor care vorbim și simțim românește. Firește, m-am gândit și la ceva optimist, pentru că eu cred, sincer, că ne aflăm în cea mai bună perioadă a existenței noastre naționale, din toate punctele de vedere, și că este suficient doar să închizi televizorul și să faci comparația cu viața de acum doar câțiva ani, din 2006, de exemplu, înainte de a intra în Uniunea Europeană, pentru a realiza cât de mult ne-a crescut nivelul de trai.

Dar nu pot scrie decât un singur text cu ocazia Centenarului, așa că am ales să-l dedic personalității care mi se pare mie că a influențat cel mai mult această primă sută de ani de Românie mare. Este vorba de Nicolae Ceaușescu, născut în același an cu evenimentul pe care-l sărbătorim zilele astea. A trăit până în 1989, când a fost executat la ordinele succesorului său, ca orice dictator care nu reușește să se adapteze la realitățile prezentului.

Dar amintirea lui persistă, iar imaginea fostului cizmar ajuns șef de stat a devenit între timp una aproape idilică pentru perdanții capitalismului sălbatic și de cumetrie în care ne zbatem de aproape trei decenii. În timpul vieții sale, Ceaușescu a făcut pușcărie pentru găinării, așa cum este și cazul unui ministru din actualul Guvern.

A fost comunist ilegalist, așa cum a fost tatăl unui fost prim-ministru de după 1989. Apoi a făcut parte din camarila comunistă care a condus țara, distrugându-i intelectualii timp de 45 de ani, așa cum a fost și cazul succesorului său la președinția României. A avut școală puțină, dar tupeu cât cuprinde, caracteristică pe care o observăm și astăzi la mulți dintre cei care ne guvernează. S-a născut în mizerie, la țară, dar a reușit să parvină exclusiv prin intermediul partidului.

Este și cazul multor Dinu Păturică din ziua de azi, care populează partidele importante și orice guvern al României post-decembriste. Își ura concetățenii, punându-i la tot felul de munci patriotice, înfometându-i și ținându-i închiși în propria țară ca într-un enorm lagăr. Este și cazul unor miniștri din zilele noastre, care vor să-și țină compatrioții legați de glie, limitându-le dreptul de a munci în UE, unul dintre drepturile fundamentale ale oricărui cetățean european.

Și, în sfârșit, îi ura cu pasiune pe străini, în timp ce folosea fără jenă, din banii partidului, produse de lux provenite din Occidentul considerat decadent. Dacă ne uităm doar zece minute la un post de știri, vom vedea destui asemenea indivizi, care tună și fulgeră contra Occidentului, având ceasuri, mașini și haine produse exact acolo.

De aceea vreau să spun că, fie că ne place, fie că nu, această sută de ani pe care unii o sărbătoresc zilele astea cu același patos cu care îl sărbătoreau pe vremuri pe fostul dictator, considerat atunci cel mai iubit fiu al poporului, este legată de numele și de moștenirea lui Ceaușescu. Ține, însă, numai de noi și de alegerile noastre ca următoarea sută de ani să aibă un model mai bun.

La mulți ani, de departe, țara mea!

• Distribuie:
• Distribuie
•