Donaris 930 x 122

delicte silvice

FIRMĂ AMENDATĂ CU 15.000 DE LEI PENTRU DELICTE SILVICE

În ziua de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la două societăți comerciale cu sediul în localitatea Vulturești, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos.

Citiți și: Argeș. Furtul de lemne ustură la buzunare! Amenzi de aproape 1 miliard lei vechi

„Din verificări s-a constatat faptul că reprezentanții ambelor societăți verificate nu au evidențiat corect materialul lemnos primit în depozit și cel expediat, iar operarea datelor în aplicația SUMAL nu era conformă reglementărilor în domeniu”, precizează IPJ Argeș.

Una dintre societăţi a fost sancţionată contravenţional cu două amenzi, în valoare totală de 9.000 de lei, iar cealaltă societate cu trei amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei, conform Legii 171/2010, privind contravenţiile silvice.

Citiți și: Argeș: Controale usturătoare. Firme amendate cu 2.000 de euro pentru nereguli silvice

Totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare valorică a cantității de aproape 20 de metri cubi de material lemnos, de mai multe esențe, în valoare de aproximativ 2.500 de lei, cantitate expediată fără documente legale.

Foto descriptiv: Poli’ia Română

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3