930×122 CAPRA 5

dare de mita

Lua mită pentru admiterea la Școala de agenți de poliție din Câmpina

Lua mită pentru admiterea la Școala de agenți de poliție din Câmpina

Citiți și: Mită electorală? Închisoare garantată! Află riscurile uriașe

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.500 de lei pentru a facilita intrarea unui tânăr la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

În urma denunțului formulat de o persoană fără calitate specială, la data de 29 septembrie, ofițeri de politie din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au procedat la organizarea și prinderea în flagrant, în aceeași zi, a inculpatului, în timp ce primea suma de 2.500 de lei reprezentând ultima parte din suma totală primită, respectiv 3.500 de euro, bani pretinși și primiți în tranșe cu ocazia unor întâlniri anterioare.

Citiți și: Ca să nu fie amendat pentru că cerșea, i-a dat mită 100 de euro mită unui polițist

În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a pretins că are influența pe lângă funcționari MAI din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție ‘Vasile Lascăr’ Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

În data de 30 septembrie, la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, instanța a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

Bărbatul este cercetat acum pentru trafic de influență.

Foto: descriptiv

555×222 grota rece
Pizza Sapori Italia 570 90