Eurial 930 x 122

coronavirus

„DINAMICA OCUPĂRII LOCURILOR ÎN SPITALE ESTE UNA NEMAIVĂZUTĂ”. CE IAU ÎN CALCUL AUTORITĂȚILE DIN ARGEȘ

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, anunța, cu puțin timp în urmă, că „dinamica ocupării locurilor în spitale este una nemaivăzută. Ce este valabil azi, nu mai este mâine. Au fost transferați la spitale în alte județe, în acest weekend, peste 20 de persoane”.

Citiți și: Exclusiv! Cine era omul care s-a aruncat de la etajul 10 și de ce a făcut gestul șocant

„Numai în stare de urgență se poate rezolva imediat problema medicilor”

Deja Spitalul Orășenesc Mioveni (care tratează, în corpul vechi, bolnavi COVID-19) a tras un semnal de alarmă, anunțând că, în lipsa unor măsuri urgente,  pe fondul expirării detașării medicilor trimiși în unitate, din 6 iulie, compartimentul ATI al unității nu mai poate funcționa. De altfel și secția de infecțioase poate intra în colaps, chiar mai devreme, căci la 1 iulie expiră  detașările personalului adus aici.

Citiți și: Revine pandemia! Se închid restaurante și școli

„Numai în stare de urgență se poate rezolva imediat problema medicilor. În condițiile stării de alertă, trebuie să își dea acordul. Aici este problema”, spune prefectul.

Conducerea unității a cerut fie asigurarea unei noi garnituri de personal, fie transferarea pacienților COVID-19.

„Încă nu a început transferul pacienților de la Mioveni. Insistăm asupra convingerii medicilor să îsi prelungească detașarea (…).

De luni vom avea functională o locație unde vom transfera asimptomaticii (…). Nu orice clădire poate fi adaptată acestui scop. Dacă lucrurile evoluează la fel, este posibil un ordin de ministru pentru izolarea la domiciliu a asimptomaticilor (…). Căutăm permanent locuri libere în spitale. Vor urma cele de pneumo. Transferăm asimptomaticii în centrul de izolare și tratament. Când rămânem fără locuri, prin CJCCI obținem acordul CNCCI și transferăm în alte județe”, mai spune Emanuel Soare.

Amintim că Argeșul numără 1224 de persoane aflate în izolare, 744 de persoane diagnosticate pozitiv, 416 persoane internate în spital:
216 persoane vindecate și 36 de morți.

(Foto descriptiv: Spitalul Mioveni)

Eurial 555 x222
570×90 MAIA