- Publicat de: ePitești
- 5-07-2022, ora 12:04
- Sănătate, Știri
Masca de protecție revine în forță!
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că recomandă managerilor spitalelor din întreaga ţară să aplice un ordin de ministru vechi de mai mulţi ani care le dă posibilitatea acestora să dispună obligativitatea purtării măştii sanitare de protecţie în incinta unităţilor medicale, pentru protejarea pacienţilor, dar şi a aparţinătorilor care merg în vizită la cei internaţi.
Citiți și: Exclusiv! Cine era omul care s-a aruncat de la etajul 10 și de ce a făcut gestul șocant„Când eşti în spital, există riscuri, inclusiv de transmitere a unor infecţii şi e bine să evităm aceste riscuri.
Am recomandat astăzi şi am rugat managerii spitalelor din Bucureşti – şi sigur, această recomandare o vom face pentru toate spitalele din ţară – există un ordin de ministru de acum câţiva ani, cred că de şase ani, din 2016, dacă nu mă înşel, Ordinul 1101, care prevede să poată fiecare manager să dispună utilizarea măştii în interiorul spitalelor pentru evitarea transmiterii nosocomiale, deci transmiterea infecţiilor asociate asistenţei medicale, pentru că dacă cineva vine la spital în vizită şi îmbolnăveşte un pacient sau se îmbolnăveşte de la un pacient sau de la personalul medical atunci apare o astfel de situaţie.
Citiți și: Revine pandemia! Se închid restaurante și școliNu ne dorim să venim cu măsuri legislative noi, dar cele care se referă la protecţia pacienţilor în spital trebuie, în mod evident, aplicate de managementul acestor spitale care de multe ori nu e la Ministerul Sănătăţii”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit News.ro.
Anunţul a fost făcut în contextul în care autorităţile anunţă o nouă creştere a numărului de infecţii cu virusul SARS-CoV-2.
Foto descriptiv: Unica.md