HerasMed (930 x 122 px)

cariera

LIMBI MODERNE APLICATE, O CALE SIGURĂ CĂTRE O CARIERĂ DE SUCCES!

Aflându-se printre cele mai căutate specializări ale momentului, precum cibernetica, automatica sau medicina, Limbi Moderne Aplicate reprezintă o specializare bazată pe ideea de interdisciplinaritate, de plurilingvism şi interculturalitate. Pregătirea de specialitate este axată pe următoarele direcţii: două limbi străine în regim principal, o a treia limbă complementară, economie şi drept și tehnologii informatice. Pentru a răspunde nevoilor de pe piața muncii, Universitatea din Piteşti a inclus în oferta de școlarizare a Facultății de Litere specializarea Limbi Moderne Aplicate, acreditată ARACIS încă din 2010, înregistrată în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) şi afiliată Asociaţiei Internaţionale de Limbi Moderne Aplicate (AILEA), cu sediul ȋn Franţa. Recent programul a fost selectat ȋn competiţia de proiecte lansată de Agenția Universitară a Francofoniei (cea mai importantă reţea de universităţi din lume) și va beneficia de o importantă susţinere financiară în perioada 2014-2017.

Citiți și: Șansă pentru carieră la Spitalul Penitenciar Mioveni

De ce să alegi programul Limbi Moderne Aplicate?

Cu programul de studii Limbi Moderne Aplicate studiezi trei dintre cele mai vorbite limbi din Europa: engleză, franceză (în regim principal) și germană (complementar, de la nivel de debutant). Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie contemporană, precum şi studiul tehnologiilor informatice cu puternic caracter aplicativ îţi vor asigura o formare solidă, care îţi va permite să te afirmi în mediul deosebit de competitiv al societăţii romȃneşti şi internaţionale actuale. Familiarizarea cu domeniul economiei şi dreptului constituie un avantaj în formarea profesională interdisciplinară. Cu Limbi Moderne Aplicate ai posibilitatea de a te pregăti pentru inserţia pe piaţa muncii prin efecturea de stagii profesionale în întreprinderi şi instituţii publice. Bursele de studii şi stagiile practice în străinătate îţi oferă pregătirea necesară pentru a te adapta cerinţelor de formare profesională şi interculturală din spaţiul european. O echipă dinamică şi entuziastă de cadre didactice tinere din țară şi străinătate te va însoți pe tot parcursul formării tale, într-un cadru de studiu stimulativ şi competitiv.

Citiți și: Asigură-ți viitorul! Alege LMA şi LSTAC la Centrul Universitar Piteşti!

Ce perspective ulterioare de profesionalizare ai?

Licenţa în Limbi Moderne Aplicate poate fi continuată printr-o largă paletă de studii de master: Limbaje specializate şi traducere asistată de calculator, Traducere-Interpretare, Terminologie, Interpretariat de conferinţă, Limbă străină aplicată în afaceri, Lingvistică aplicată sau Studii culturale. Programul oferă o largă deschidere pe piaţa muncii: servicii de relaţii cu publicul şi servicii internaţionale ale intreprinderilor, băncilor, instituţiilor publice, organizaţiilor guvernamentale şi non guvernamentale și ale organismelor europene, birouri de traducători, domeniile turismului, publicității, comunicării etc. Parcurgerea în regim facultativ a cursului de literatură străină şi a modulului psiho-pedagogic oferă posibilitatea de a lucra în domeniul învăţământului. Iată ce spune Georgiana Sasu, absolventă LMA la Universitatea din Piteşti în 2011, în prezent angajată a unei companii multinaționale: „Timpul petrecut la facultate m-a făcut să înțeleg că specializarea LMA reprezintă o bună oportunitate de a mă remarca în domeniul comunicării şi de a-mi forma o viitoare carieră într-o companie multinațională.” Raluca Corogeanu, absolvent LMA, în prezent director birou de traduceri, confirmă, la rândul ei, că specializarea Limbi Moderne Aplicate este una viabilă şi de perspectivă: „Doresc să mulțumesc Facultății de Litere şi în special doamnelor și domnilor profesori de la specializarea Limbi Moderne Aplicate, care m-au ajutat să-mi însuşesc cunoştinte solide pentru a-mi dezvolta un viitor aşa cum mi-am dorit. De asemenea, le doresc tuturor studenților şi absolvenților acestei facultati mult noroc şi realizări la nivelul aşteptărilor! Meseria de traducător este una frumoasă, care necesită talent şi, după cum ştim cu toții, multă, multă muncă. Este adevărat că fără efort nu poți realiza aproape nimic, dar cu efort inteligent poți realiza aproape orice. Mizează pe o formare modernă, dinamică şi pragmatică alegând Limbi Moderne Aplicate!”

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3