930 x122 grota rece

arsinel

STELA ȘI ARȘINEL, APLAUDAȚI MINUTE ÎN ȘIR ÎN PITEȘTI

Melodiile compuse de regretatul compozitor Vasile Veselovski au prins din nou viaţă grație tinerilor care au evoluat aseară pe scena teatrului „Alexandru Davila” din Pitești. Este locul în care timp de două zile, ieri și astăzi, se desfășoară cea de a doua ediţie a festivalului național de muzică „Vasile Veselovski”. Festivalul este organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti şi asociaţia culturală care poartă numele compozitorului. Ca şi anul trecut, Gabriela Pendiuc, director al Școlii, şi Valentin, fiul compozitorului care s-a născut în Pitești, au urcat pe scenă pentru a le mulţumi spectatorilor că au venit într-un număr mare.

Citiți și: Polițiștii au descins la un festival din Mioveni

Printre tinerii care au cântat aseară se numără Ion Moise Bădulescu şi Ştefania Vorovenci, cunoscuți cititorilor noștri. Participanţii au fost acompaniaţi de orchestra teatrului, dirijată de Dan Dimitriu. Un moment aparte l-au reprezentat scenetele jucate de Stela Popescu și Alexandru Arșinel, invitați special. La final cei doi actori de comedie au fost aplaudaţi minute în şir și au primit din partea publicului flori şi mici cadouri.

Festivalul se va încheia diseară cu anunţarea câştigătorilor. Gala laureaţilor va fi presărată cu recitaluri susținute de Corina Chiriac, Stela Enache, Horia Moculescu şi Marius Bălan.

Citiți și: Pitești. FILSTREET – zi dedicată iubitorilor de poezie

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3