HerasMed (930 x 122 px)

dumitru chirleșan

VESTE MULT AŞTEPTATĂ LA UNIVERSITATEA PITEŞTI

Veste mult așteptată la Universitatea Piteşti. Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii de Stat din Piteşti (UPIT), a făcut astăzi un anunţ aşteptat de 15 ani: corpul central al campusului din Târgul din Vale a fost recepţionat pe 11 iulie 2017.

Citiți și: O nouă conducere la Universitatea Pitești!

Este vorba despre o investiţie care a demarat în urmă cu 15 ani şi care a fost finalizată abia acum din cauza lipsei alocărilor bugetare.

Clădirea are 5 etaje şi 22.000 de mp, fiind cea mai mare clădire de utilitate publică din Argeş. Conducerea UPIT a făcut deja demersuri la Ministerul Educaţiei pentru a obţine fonduri necesare unor dotări şi lucrări de respectare a cerinţelor de securitate la incendiu. Numai aceste lucrări costă în jur de 3 milioane de lei!

Citiți și: Pasionații de automobile sunt invitați la Salonul „Student Auto”

Pe de altă parte, rectorul Dumitru Chirleşan a punctat că numărul înscrierilor de studenţi în noul an universitar la UPIT este cu circa 20% mai mare faţă de anul trecut. Până acum s-au înscris 2.000 de persoane, urmând ca în septembrie să se desfășoare o nouă etapă de înscrieri.

De asemenea, în premieră, potrivit sursei citate, Universitatea a obţinut şi fonduri de 450.000 de euro pentru mobilitatea internaţională a cadrelor didactice şi a studenţilor în ţări non-UE. Printre ţările partenere se numără Federaţia Rusă, Ucraina, Armenia, Egipt, Iran, Albania, Republica Moldova, India, Azerbaidjan şi Kazahstan.

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)