Kaia 930 x 120

laurențiu rebega

LAURENȚIU REBEGA, SEMNAL DE ALARMĂ: SUNTEM ÎN AL 12-LEA CEAS!

Europarlamentarul Laurențiu Rebega pleacă de la instituirea anului 2018 ca An al Patrimoniului European pentru a face câteva observații triste cu privire la soarta patrimoniului românesc.

Citiți și: LAURENȚIU REBEGA ȘI VICTOR PONTA, EVENIMENT ÎN SUA

”În întreaga Europă vor avea loc campanii de informare, educare și sensibilizare a opiniei publice pentru protejarea și respectarea istoriei și a valorilor comune spațiului european.”, precizează europarlamentarul.

Nu există patrimoniu european fără respectul, aprecierea și conservarea patrimoniului național, numai că ”România trece printr-o perioadă de erodare accentuată a sistemului de protecție și gestiune a patrimoniului românesc.”, atrage atenția Laurențiu Rebega.

Citiți și: PRO ROMÂNIA, REPREZENTARE LA NIVEL INTERNAȚIONAL. ÎN ȚARĂ, PSD SE ADUNĂ LA MITING

El dă ca exemplu în acest sens incidentul de săptămâna trecută din Galați, acolo unde cea mai veche statuie a lui Mihai Eminescu a fost vandalizată pentru a 30-a oară!

”Avem nevoie de modele pentru copiii noștri. Ani de-a rândul, lipsa de respect față de legi și disprețul față de școală, față de cultură și valorile spirituale au fost afișate fără rezerve. Avem nevoie de o reașezare a societății pe valori și de promovarea identității naționale, adică de o strategie asumată la cel mai înalt nivel și pusă în aplicare cu prioritate și cu conștiința că ne aflăm în al 12-lea ceas!”, conchide europarlamentarul.

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90