New Profesional Consult 263×587

POLEXE ŢINE CU DINŢII DE SCAUNUL DE VICEPREŞEDINTE AL CONSILIULUI JUDEŢEAN!

În prima conferinţă de presă comună a PDL şi PNL, liderii organizaţiilor judeţene ale celor două partide au anunţat că îşi vor uni forţele şi vor face opoziţie în Consiliul Judeţean.

De la vorbe la fapte este, însă, cale lungă. Constantin Polexe, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, este liberal şi nici în ruptul capului nu s-ar da la o parte din scaunul pe care îl ocupă.

IMM 930×122
https://hevy.ro/ 555x222px

„Nu putem face opoziţie de dragul opoziţiei. Există o majoritate în Consiliul Local (n.r. – formată din PSD şi PNL, pe baza candidaturii comune din 2012 sub sigla USL), nu văd de ce s-a strica această majoritate. Ne vom bate din interiorul Consiliului Judeţean pentru interesele cetăţenilor”, a declarat Polexe.

Polexe este membru al Executivului de la nivelul Consiliului Judeţean, iar Ion Popa, preşedintele PNL Argeş, a spus că partidul său merită să deţină o funcţie de vicepreşedinte al instituţiei, deoarece are al doilea număr de consilieri, după PSD. În acelaşi timp, PNL şi PDL – care vor fuziona – au de gând să facă opoziţie în Consiliu. Şi în căruţă, cum se spune, şi în teleguţă!

570×90 LA COCOS
imm 263×587