NOR CURIER 930X122

daniel constantin

DANIEL CONSTANTIN, LA ZIUA PORUMBULUI! VEZI GALERIE FOTO!

Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat ieri la „Ziua Porumbului” în localitatea Orezu din judeţul Ialomiţa.

Citiți și: Apariție-surpriză pe scena politică a conducerii PNL Teleorman!

„Suntem la sărbătoarea porumbului, produs care merge foarte bine la export. De altfel, România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu porumb şi al producţiei, ca urmare a ariei mari, dar mai avem de recuperat în ceea ce priveşte productivitatea la hectar. Însă fermierii fac eforturi zi de zi, se orientează din ce în ce mai mult către hibrizi de mare productivitate, astfel că rezultatele sunt din ce în ce mai bune. Totuşi, deși creșterea exporturilor este benefică, mi-aş dori ca porumbul românesc să fie folosit mai ales în fermele zootehnice din ţara noastră, pentru că şi acest sector s-a dezvoltat foarte mult în ultimii doi ani. Tocmai de aceea în noul Program Național de Dezvoltare Rurală am introdus măsuri care vizează mai ales producţia integrată.”, a declarat Daniel Constantin.

În cadrul evenimentului, ajuns la cea de a cincea ediţie, ministrul Agriculturii a vizitat standurile amenajate în apropierea loturilor experimentale, pregătite de companiile producătoare de hibrizi de porumb, acolo unde reprezentaţii acestora i-au prezentat caracteristicile hibrizilor din portofoliul propriu. La manifestările din Ialomița au participat circa 800 de fermieri, reprezentanți ai principalelor organizaţii ale agricultorilor şi ai companiilor de profil, precum și ai autorităților locale și centrale. (Foto: madr.ro)

Citiți și: Două persoane au murit după ce au fost lovite pe trecere de o șoferiță grăbită

 

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3