Autointitulata dreaptă politică șuieră, fluieră, dă din coate, se ridică pe vârful degetelor de la picioare, gesticulează, se încordează în căutarea mușchilor de altădată. Zgomotul e cumva ca de muscă prinsă-ntr-un borcan. Din corul obosit al așa-zisei drepte lipsește, însă, o voce. De-o bună bucată de vreme, de mai bine de-o lună, Mircea Andrei, omul care-a lăsat Dâmbovița ca să piardă în Argeș, e absent din spațiul public. La sfârșitul lui septembrie a chemat presa să-i vadă Mișcarea, după care a intrat într-o paralizie politică perfectă.

Dacă își mai dorește să încerce încă o dată marea cu degetul (să candideze pentru președinția Consiliului Județean Argeș), statul la cutie e ușor inexplicabil. Nu că o prezență intensă i-ar rezolva deficitul de credibilitate și l-ar transforma într-un tip popular pentru electoratul de aici. Totuși, în cazul în care mai poftește la jilțul lui Nicolescu firesc este să iasă des și periodic ca să-și explice și argumenteze intențiile. Ale sale și ale Mișcării pe care o conduce.

Pe de altă parte, deși nu-l simpatizez ca om politic, din contră, admit că „descălecatul” lui în Argeș și polemicile pe care le-a dezvoltat ulterior au provocat agitație într-o mare mult prea „liniștită” din cauza hegemoniei de ani și ani de zile a Partidului Social Democrat și a lui Constantin Nicolescu. Este singurul motiv pentru care, în ciuda realității evidente că nu-i ușă de biserică, aștept ca Mircea Andrei să revină. Doar de dragul disputei democratice.

Mișcarea pentru Argeș și Muscel, ca urmare a absenței comunicatorilor care să o promoveze, în primul rând ca urmare a absenței lui Andrei, rămâne un demers cvasianonim pentru marea majoritate a locuitorilor județului. Fostul senator PDL și-a construit un vehicul de imagine, l-a arătat lumii preț de o oră, după care l-a ascuns de ochii opiniei publice. Ca un copil care degrabă se plictisește de jucăria cea nouă, abandonând-o și dând-o uitării. Asta este impresia pe care o creează Mircea Andrei.

• Distribuie:
• Distribuie
•