Bogdan Ivan, concluzie tranșantă. Pro România se prefigurează a fi a treia forță politică din România. Este concluzia lui Bogdan Ivan, liderul Pro România Argeș, după alegerile de ieri pentru funcția de primar din municipiul Deva.
Susținut de Pro România, candidatul independent Marius Blendea s-a clasat pe locul 3, după candidatul PNL și, respectiv, PSD, cu peste 13% din voturi. Ca termen de comparație, candidatul ALDE s-a poziționat abia pe 6, cu mai puțin de 3%.
„Mai avem mult de muncă, dar Pro România se prefigurează deja ca fiind a treia forță politică din țară. Rezultatul de la alegerile din Deva sunt un semnal politic important, care ne încurajează. Trebuie, însă, să rămânem modești și să facem în continuare o politică altfel. Și în Argeș alături de Pro România vin din ce în ce mai mulți oameni.”, declară Bogdan Ivan pentru ePitești.
Ivan comentează și scorul foarte mic înregistrat de candidatul ALDE: „Cu asemenea rezultate catastrofale, probabil că ALDE va dispărea de pe scena politică.”




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)






