- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 6-03-2018, ora 11:07
- Politic
LIDERII PRO ROMÂNIA ARGEȘ, ATAC DUR: ”ESTE UN ADEVĂRAT DEZASTRU!”
Liderii Pro România Argeș, atac dur: ”Este un adevărat dezastru!”
Citiți și: Putere maximă: Ivan, Gentea și Mînzînă își unesc forțele pentru viitorul ArgeșuluiBogdan Ivan, liderul Partidului Pro România Argeș, și Remus Brăguță, coordonatorul Departamentului pentru Fonduri Europene al filialei, trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că în ultima perioadă în România nu au fost atrase fonduri europene.
Potrivit lui Remus Brăguță (foto 1), România are alocată pentru perioada 2014-2020 suma de 38,9 miliarde de euro. Din acest total, până în prezent România are o rată de absorbție de doar 3-4%. ”Un adevărat dezastru pentru țara noastră!”, punctează Brăguță.
Citiți și: Interact Pitești, susținut de Rotary Club Pitești, organizează proiectul „Ghiozdanul de școală”!”România nu a fost capabilă să acrediteze autoritățile de management, abia în august 2017 s-au acreditat. De aici a rezultat un decalaj de absorbție. Acreditarea trebuia făcută la începutul anului 2014.”, precizează coordonatorul Departamentului pentru Fonduri Europene al Pro România Argeș.
”Singurele ţări care au cheltuit mai puţin decât ţara noastră sunt Austria și Irlanda. Comparativ, Bulgaria și Polonia au înregistrat cheltuieli mult mai mari decât România, peste 6% din banii europeni alocaţi, în condițiile în care România cotizează anual la Uniunea Europeană cu 1,5 miliarde de euro.”,atrage atenția Remus Brăguță.
Potrivit lui Brăguță, s-a ajuns în această situație din cauza greșelilor pe care reprezentanții României le-au făcut și continuă să le facă. ”România este singurul stat membru care mai trimite proiecte cu mii de pagini semnate, pe hârtie, deși Comisia Europeană încurajează trimiterea proiectelor în format electronic. Sunt folosite proceduri greoaie, stufoase.
Există prea puține opțiuni pentru cei din mediul privat și pentru cei din societatea civilă. Nici măcar ca parteneri nu sunt eligibili pe multe domenii, fie că vorbim de POR (Programul Operațional Regional), fie de POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă) sau POCU (Programul Operațional Capital Uman).
Să luăm exemplul axei de turism din cadrul POR-ului. De turism are voie să se ocupe doar administrația în următorii 5 ani. Nicio firmă privată sau un ONG nu are dreptul să aplice la axa respectivă, nici măcar ca parteneri ai administrației.”, mai precizează Remus Brăguță.
Și ”haosul” din autoritățile de management îngreunează absorbția fondurilor europene în România: ”Se transmit dimineața instrucțiuni către ADR-uri (agențiile pentru dezvoltare regională), la prânz se anulează și seara se transmit altele, modificate. Se schimbă regulile în timpul jocului. Apar ghiduri, solicitanții încep să-și scrie proiectele, iar cu o săptămână înainte de depunere se modifică ghidul și condițiile de depunere.”
Conform lui Brăguță, ar exista soluții: ”înființarea unei bănci de dezvoltare, care să ajute beneficiarul de fonduri să poată garanta cu proiectul și, totodată, beneficiarul să fie scutit de plata TVA.”, încheie Remus Brăguță.
La rândul său, Bogdan Ivan (foto 2), liderul Pro România Argeș, adaugă că țara noastră se confruntă cu o astfel de situație și din cauza lipsei de interes pe care politicienii o au față de accesarea de fonduri europene. În schimb, aceștia preferă să se lupte pentru funcții.
”Guvernanții României au o singură preocupare: lupta pentru putere! De la câștigarea alegerilor parlamentare, PSD-Dragnea și ALDE-Tăriceanu nu au făcut altceva decât să se lupte pentru funcții și să înlăture oamenii care îi deranjau. Cei doi și majoritatea parlamentarilor nu sunt interesați de dezvoltarea României.
În loc să se lupte pentru accesarea de fonduri europene, care ar duce la derularea a numeroase proiecte, politicienii sunt într-o continuă dispută pentru reconfirmarea puterii. Este regretabil pentru România!”, transmite Bogdan Ivan, liderul Partidului Pro România Argeș.