930×122 CAPRA 5

șoferi bețivi

    N-A AVUT VOINŢĂ SĂ SE LASE

    Un bărbat din Ştefăneşti a fost depistat de poliţişti pe Aleea Voinţei din localitate în timp ce se afla la volanul unui autoturism, deşi îi era interzis prin lege acest lucru.

    Citiți și: S-a înregistrat un nou record de alcoolemie la volan

    Este vorba de Dumitru D., în vârstă de 62 de ani. După cum am aflat de la poliţişti, şoferul avea permisul suspendat şi pe deasupra mai era şi băut. Testat cu etilotestul, a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    În momentul în care i s-a adus la cunoştinţă că trebuie să meargă pentru recoltarea de probe biologice, şoferul a refuzat.

    Citiți și: Argeş: Şoferi beţivi, au condus spre răspunderea penală

    „Poliţiştii oraşului Ştefăneşti au întocmit pe numele şoferului dosar penal conform art. 335 şi 337 din Codul Penal”, precizează IPJ Argeş.

    Acţiunile de verificare în trafic au continuat la nivel de judeţ. În ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au aplicat 228 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

    (Foto: descriptiv)

     

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3