[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

TINERII CONSERVATORI ARGEȘENI, PREMIAȚI

Tineretul Conservator Argeș a participat la cea de a doua ediție a simpozionului „Mândru că sunt donator”. Evenimentul s-a desfășurat în localitatea Anina, județul Caraș-Severin, cu ocazia Zilei Internaționale a Donatorilor de Sânge.

Președintele TC Argeș, Codruț Matei, și colegii care l-au însoțit au primit diplome pentru implicarea în campania umanitară de donare „Un strop de sânge pentru un copil”, inițiată de Liliana Gherle în Caraș-Severin și care ulterior s-a extins la nivel național.

930X122 MAIA
555×222 grota rece

„Este o onoare pentru Tineretul Conservator Argeș să participe la un astfel de eveniment. Acesta reprezintă recunoașterea muncii pe care TC Argeș a depus-o în campaniile de donare de sânge. În urma campaniei s-a reușit o mobilizare mult mai bună a oamenilor, care au înțeles că fiecare picătură de sânge poate salva o viață. Pe lângă acțiunile propriu-zise de donare făcute in Argeș, am propus o acțiune națională de donare în cadrul Tineretului Conservator, care s-a ținut simultan în mai toate județele la sfârșitul lunii ianuarie, promovând acest gest nobil în rândul tinerilor și nu numai.”, declară Codruț Matei.

New Profesional Consult 570×90
New Profesional Consult 263×587