SMART KIDS 930X122

podul doamnei

SCANDALOS! PE PODUL DOAMNEI A CRĂPAT IAR ASFALTUL

Scandalos! Pe Podul Doamnei a crăpat iar asfaltul. În luna martie a acestui an am atras atenția asupra gropilor de pe podul peste râul Doamnei de la intrarea în Pitești dinspre orașul Ștefănești (detalii, AICI).

Citiți și: „Pur și simplu v-au călcat în picioare!”

Firmele care nu cu mulţi ani în urmă au reabilitat (!) şi modernizat (!) podul cu bani europeni, Zeus şi Star Trading, au fost puse de Primărie să repare (subiectul pe larg, AICI).

Au trecut nici trei luni de atunci şi au reapărut problemele.

Citiți și: Apostoliceanu nu se lasă și vrea arie protejată: Ce căutăm cu buldozerele în pădure?

Sorin Apostoliceanu, viceprimar al Piteștiului, face precizări pe o rețea de socializare.

,,Nu se ocupă ADP (n.r. – Administrația Domeniului Public), este în garanţie podul și este reparat de firma care l-a facut.

Noi am făcut expertiza tehnică, a ieșit dezastru. Și proiectul, şi lucrarea au fost defectuoase. Vom scoate la licitație refacerea si apoi îi vom acționa în judecată, atât pe proiectant, cât și pe constructor.

Este o ruşine acel pod! Și cel de peste râul Argeş a început să cedeze pe lângă grilele de scurgere a apei. Le-am făcut adresă cu termen şi aşteptăm să vedem dacă repară.”, afirmă viceprimarul Sorin Apostoliceanu. 

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3