pizzeria sapori  930 122

danut dinu

POLIȚISTUL DĂNUȚ DINU, MESAJ FULMINANT: „AM DEVENIT O ȚARĂ ÎN CARE MORI CU ZILE!”

Polițistul argeșean Dănuţ Dinu are din nou un punct de vedere tranșant la adresa societății românești. Și din nou, pe deasupra, aduce în discuție un subiect care, în urmă cu luni de zile, l-a trimis în fața Comisiei de disciplină a Poliției Argeș. Ca și atunci, și acum și-a publicat comentariul pe pagina sa de socializare. Comisia l-a găsit nevinovat pentru referirile la cetățenii de etnie romă care vând în piața agroalimentară Ceair din Pitești, dar Dinu a preferat să nu mai revină în funcția de purtător de cuvânt al Poliției argeșene, funcție din care fusese suspendat pe perioada anchetei. În prezent lucrează la Serviciul Rutier al Poliției.

Citiți și: În sfârșit! O veste bună, așteptată cu sufletul la gură de toți

“Sunt un om ca şi voi şi mărturisesc că de 25 de ani sper în mai bine. Sper să trăiesc într-o ţară în care să primeze civilizaţia. Bunul simţ. Respectul unora faţă de alţii. Respectul faţă de valorile tradiţonale şi morale ale unui neam mult prea vitregit. Încă mai sper. Nu neg asta. Doar că acum am 4 copii şi în fiecare zi mă gândesc din ce în ce mai mult la faptul că ţara în care vor trebui să trăiască nu e ceea ce trebuie. Ce vor face aici? Aici cei corecți, cei care învaţă, cei care vor să muncească sunt luaţi de proşti şi marginalizaţi. Nu au nicio şansă. Cei promovaţi sunt lingăii, pupincuriştii, oamenii de casă şi neamurile.

Am devenit o ţară dominată de şmecheri votaţi de asistaţi social, care stau prin cârciumi de dimineaţă până seara şi beau pe caiet. O ţară în care mori cu zile prin spitale, în care ești luat în râs dacă vrei să te plângi, în care te loveşti de funcţionari plictisiţi oriunde ai merge şi în care ești obligat să te înclini pe la ghişee, nebăgat în seamă de vânzătoare sictirite şi prea ocupate să îşi usuce unghiile, o țară în care trebuie să îţi vinzi rinichii ca să îţi plătești ratele, în care te milogeşti de profesori să îţi ia banii la meditaţii, în care trebuie uneori să mituieşti magistrați sau politişti chiar dacă ai dreptate, să pupi sutane şi să umpli Cutia Milei, să suporţi nesimţirea tuturor ţiganilor şi falşilor producători prin pieţe şi, cel mai rău, să te uiţi cu neputinţă la un Parlament plin de infractori, care ne sfidează între două vacanţe. O ţară a fiecăruia şi a nimănui. O ţară în care nu merge nimic. O ţară în care tinerii nu există şi nu spun nimic poate și pentru că nu au fost învăţați.

Citiți și: Se cere demisia șefului de la Poliția Locală Pitești! „- Da, mă interesează funcția!”

Pe mine, recunosc deschis, mă doare asta. Şi mă şi enervează peste măsură. De vină, însă, suntem NOI toţi. Cei care ne enervăm şi nu spunem nimic. Deocamdată. (…)”, comentează polițistul Dănuț Dinu.

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)