930 x122 grota rece

Codul

PSD SALUTĂ ADOPTAREA NOULUI COD FISCAL

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul noului Cod Fiscal, acesta urmând să îi fie transmis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Documentul prevede o serie de măsuri care, în opinia deputatului de Mioveni Simona Bucura Oprescu, purtător de cuvânt al grupului PSD din Cameră, „vor stimula mediul de afaceri și vor ajuta şi anumite categorii defavorizate ale populaţiei.”

Citiți și: Premierul Ciolacu: ,,Simona Bucura-Oprescu va rămâne în istoria Guvernului României!”

„Performanţele economice ale Guvernului condus de premierul Victor Ponta au făcut posibile măsuri fără precedent până acum, ca de pildă reducerea sau eliminarea unor taxe. Principalele amendamente la Codul Fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% pe 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% pe 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii pe 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole (în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016) și eliminarea supraaccizei la carburanţi pe 1 ianuarie 2017.

Măsurile prevăzute în noul Cod Fiscal pot duce la o accelerare a investiţiilor şi a consumului privat, cu impact asupra creşterii PIB-ului (creştere medie anuală în accelerare la peste 5% în 2016, după estimările unor specialişti). De asemenea, reducerea impozitării indirecte va oferi mai mult spaţiu sectorului privat (pentru investiţii şi consum). Pe de altă parte, măsurile privind impozitarea microîntreprinderilor ar putea conduce la un proces de consolidare.

Citiți și: Diplomă de excelență pentru un ministru argeșean!

Nu în ultimul rând, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5% ar putea stimula investiţiile pe piaţa de capital.

Pe ansamblu, măsurile amintite vor contribui în mod direct la creşterea economică şi la îmbunătăţirea nivelului de trai, acestea fiind, de altfel, şi principalele ţinte din programul de guvernare al PSD.”, spune Simona Bucura Oprescu.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90