HerasMed (930 x 122 px)

cartierul craiovei

SCHIMBARE MULT AȘTEPTATĂ ÎN CRAIOVEI

Schimbare mult așteptată în Craiovei. A început reabilitarea unei străzi importante din Piteşti: strada Dârzu din cartierul Craiovei, după cum ne informează viceprimarul Sorin Apostoliceanu.

Citiți și: Argeș. Proiect mondial! Apar mii de noi de locuri de muncă

Potrivit sursei citate, strada va fi asfaltată pe o lungime de 765 de metri, iar trotuarele, refăcute integral. De asemenea, se urmăreşte, acolo unde este posibil, amenjarea unor noi locuri de parcare. Reabilitarea presupune şi realizarea unei zone de canalizare pluvială, pe o lungime de 190 de metri.

Lucrările vor dura 7 luni, investiția ridicându-se la peste 1.920.000 de lei, bani din bugetul local. Contractul pentru reabilitarea străzii Dârzu a fost semnat de Administraţia Domeniului Public (ADP) în noiembrie anul trecut.

Citiți și: Exclusiv/ Pitești. Patronul de la Rehoma vrea daune de aproape 1 mil. € de la Primărie

Dârzu este strada care trece prin fața noului sediu CEZ, de altfel o stradă pe care funcționează o mulţime de agenţi economici.

Amintim că ePitești a preluat sesizări de la cetățeni care reclamau starea foarte proastă în care se află această stradă (subiectul pe larg, AICI). (Foto: descriptiv) 

HerasMed (555 x 222 px)
570×90 MAIA