Donaris 930 x 122

creșe

CRIZĂ ÎN CREŞELE DIN PITEŞTI

Criză în creşele din Piteşti. Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Piteşti, aflată în subordinea Primăriei, se confruntă cu mari probleme în ceea ce priveşte gestionarea locurilor la creşele din oraş.

Citiți și: Anunț deosebit de important privind creșele și grădinițele! Părinții trebuie să știe

Mai mulţi părinţi reclamă că nu primesc acceptul de a-şi înscrie copiii la creşă, deşi stau lângă acestea, în timp ce alte persoane primesc acest drept. Numărul de locuri este insuficient în raport cu numărul de cereri. Şi nu oricine îşi permite o creşă privată!

„De când DASP a preluat creşele, copilul meu nu a fost acceptat pentru că nu am primit acel punctaj (n.r. – înscrierile se fac pe baza unor evaluări).

Citiți și: Simfonia Lalelelor 2024: Programul oficial al celui mai așteptat festival din Pitești

Soţul lucrează pe 3 schimburi, iar eu, începând din 3 septembrie, o sa-mi reiau activitatea, altfel îmi pierd locul de muncă. Lucrez în Mioveni. Ce pot face cu copilul între orele 8 și 17?

La creşa pe care am ales-o au fost acceptaţi copii ai căror părinţi nu au serviciu, deci au timp să îi crească, şi copii ai căror părinţi sunt în căutarea unui loc de muncă, precum şi părinţi care au vize de flotant. De ce au câştig de cauză faţă de mine, care am domiciliul stabil lângă creşă?” – este mesajul unei mame.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90