pizzeria sapori  930 122

san siro

Minciună şi incompetenţă în Primăria Piteşti. După 7 ani de promisiuni, terenul „San Siro” nu este nici acum gata

După 7 ani de promisiuni, terenul supranumit „San Siro” nu este nici acum gata.

Citiți și: Exclusiv. Terenul blestemat: O poveste de groază cum nu mai există în Pitești

La începutul lunii aprilie a acestui an luam legătura cu directorul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești, Gheorghe Zaharia, cu privire la terenul de sport supranumit „San Siro” din apropierea Expo Parc și a Școlii Gimnaziale „Marin Preda”.

Acesta declara, după multe alte promisiuni ale fostului primar Cornel Ionică, că nu mai târziu de 31 mai, anul curent, terenul va fi dat în folosință. Detalii AICI – Incredibilă povestea a vestitului teren “San Siro” din Pitești, din 2014 până în prezent!

Citiți și: Tupeu! Firma care ia la mișto Primăria Pitești! Investiție șoc și groază!

 

TERENUL NU ESTE GATA NICI ACUM. TERMENUL DAT ANTERIOR NU S-A RESPECTAT

Vă reamintim că ePitești.ro a început să scrie despre intenția Primăriei Pitești de a reface acest teren încă din anul, ATENȚIE!, 2014, care prin vocea viceprimarului de atunci, Cornel Ionică, promitea marea cu sarea, cum se spune, despre acest teren. Alte detalii AICI – VICEPRIMARUL IONICĂ PROMITE SĂ REDEA ÎN CIRCUIT „SAN SIRO” DIN PITEŞTI .

 

 

 

Cornel Ionică – primar cu drepturi depline al municipiului reședință de județ în perioada 2016-2020, este acum doar consilier local din partea PSD. Însă, nu a contat acest lucru, din contră! Primul om al orașului, Cornel Ionică, a dus opinia publică cu zăhărelul ani de zile cu privire la acest subiect.

Nu a fost singurul proiect pe care fostul edil l-a ratat şi a „oferit” la schimb povești de adormit copiii. Un alt exemplu sunt stațiile de autobuz Publitrans.

Referitor la teren, în ultimul interviu al acestuia în calitate de primar, dat la sfârșitul lui octombrie 2020, Ionică bătea încă o dată câmpii cu grație, cum că ÎN TREI SĂPTĂMÂNI VA FI GATA, detalii: AICI – VIDEO: „SAN SIRO”, POVESTEA DE ADORMIT COPIII SPUSĂ DE CORNEL IONICĂ. „ÎN TREI SĂPTĂMÂNI VA FI GATA„. Au trecut cele trei săptămâni, au trecut și 6 luni de la acea declarație și terenul nu este gata nici acum!

 

 

7 IUNIE 2021

Am revenit pe terenul supranumit San Siro pe 7 iunie 2021, cu 7 zile în plus față de termenul final dat directorul SPEP (31 mai 2021), sperând să vedem copiii la joacă și o lucrare terminată cu bine după atât amar de ani.

Supriza neplăcută a fost colosală! Terenul nu numai că nu este gata, dar suprafață cauciucată care era în aprilie într-o stare bună, este acum degradată și dezlipită! Se vede cu ușurință că de la ultima vizită a noastră NU S-A MAI LUCRAT DELOC! Mai mult decât atât, ce era bun atunci nu mai este bun acum!

Priviți imaginile video incredibile filmate ieri de echipa ePitești.ro:

 

 

Firesc, am luat legătura (din nou) cu Gheorghe Zaharia, directorul SPEP, pentru noi explicații. Acesta ne-a declarat:

Chiar acum vin de acolo. Este într-o situație jalnică. Urmează să îl definitiveze. Pe 31 mai a expirat contractul și l-am mai prelugit cu 2 luni. Vremea nu a permis să se lucreze constant la el și din această cauză nu s-a putut termina lucrarea.

ePitești.ro: Practic, ce mai este de făcut la el?

Gh. Zaharia – director SPEP: Trebuie să înlocuiască acea suprafață pusă care s-a degradat. Am făcut și niște poze pentru a i le arăta domnului primar (n.r. Cristian Gentea) și vreau să iau legătura cu el (se referă la reprezentantul firmei care face lucrarea) să vedem când se apucă…

ePitești.ro: Totuși, nu înțelgem ce s-a întâmplat cu acea suprafață nouă pusă? De ce s-a degradat?

Gh. Zaharia – director SPEP: Din cauza condițiilor meteo, a întârziat aducerea materialului. Este adus nu știu din ce țară și cu pandemia asta s-a întârziat importul acestuia. Materialul a fost pus, cred, în toamnă, probabil nu s-a uscat și de aia s-a dezlipit. Urmează să se apuce să-l termine. Posibil în două luni sau mai repede, dacă are tot ce îi trebuie.

ePitești.ro: Despre ce firmă este vorba?

Gh. Zaharia – director SPEP: ECI se numește, ECI Construct sau ECI Company, nu mai știu sigur. În cel mai scurt timp se vor apuca de treabă. Vor înlocui pe banii lor, nu plătim nimic în plus.

ePitesti.ro: Totuși, domnule director, ne intrigă faptul că o lucrare ca aceasta, mică, durează așa mult. Cum explicați acest lucru? De ce Primăria Pitești sau SPEP nu iau măsuri și nu impun termene de execuție?

Gh. Zaharia – director SPEP: Oricum, oricum nu au primit banii pentru nimic acolo… Noi am făcut ce a depins de noi, i-am somat…am făcut corespondență, dar cu pandemia…

ÎN ALTĂ ORDINE DE IDEI

În aprilie 2018, Cornel Ionică, edil șef la acea vreme, însoțit de actualul primar din zilele noastre, Cristian Gentea, și mulți consilieri locali din acea perioadă poposeau cu surle și trâmbițe pe acest teren. Ionică promitea că va fi o bijuterie, dar nu spunea și când se va termina de lucrat la acea bijuterie.

Privind imaginile mă încearcă un sentiment de rușine, de rușinea lor, a tuturor celor care apar în acele imagini, în frunte cu actualul primar Cristian Gentea.

Ce pretenții să mai avem ca orașul nostru să aibă un spital nou, parcări noi, investiții majore de care are nevoie societatea în care trăim? Priviți imaginile filmate de colegii de la Argeș TV (precizăm că în imagini apar și doi consilieri locali care nu mai sunt printre noi, din păcate: Ilie Bărbulescu și Mariean Neacșu. Dumnezeu să îi odihnească în pace!):

 

CONCLUZIE

Incompetență, minciună, rea voință și nepăsare! Dacă interesele erau majore din toate părțile, cum au fost la Piața Primăriei, unde s-au învârtit milioane de euro, se făceau 10 terenuri de sport! Sau niște blocuri noi, unde mai toată lumea avea beneficii.

ALT TERMEN – MAXIMUM DOUĂ LUNI, ÎNCEPÂND DE ACUM

În 2 luni ar trebui să fie gata baza sportivă, după spusele directorului SPEP, Gheorghe Zaharia. Ar trebui. După cum se mișcă lucrurile nu mai credem nimic. Apropo, ce mai contează 2 luni în plus? Vorbim totuși de o perioada de 7 ani de la prima declarație a celor din Primăria Pitești cu privirea la refacerea totală a acestui teren!

Au fost și sunt implicați în acest „grandios” proiect nu mai puțin de 3 primari: Tudor Pendiuc, Cornel Ionică și, acum, Cristian Gentea! Plus doi directori SPEP: Constantin Zichil (decedat) și, acum, Gheorghe Zaharia, plus mulți consilieri locali!

Kaia 555×222
570×90-epitesti PNL