Kaia 930 x 120

carantină

CARANTINĂ PENTRU CONTACŢII DIRECŢI AI PACIENŢILOR COVID-19 PLECAŢI DIN SPITAL

Ieri seară, premierul Orban a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publică să emită de urgență „ordine pentru carantinarea celor care au intrat în contact cu cei 4.500 de pacienți Covid care au plecat din spitale sau au refuzat internarea în perioada de vid legislativ.”

Citiți și: Noi reguli de intrare în România

În Argeş, potrivit datelor de la Prefectură, 310 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus s-au externat la cerere.

Tot ieri, Orban a anunţat că sunt sub evaluare mai multe localităţi unde numărul persoanelor infectate echivalează sau depăşeşte un anumit prag. Autorităţile ar avea date conform cărora în Argeş sunt trei astfel de zone, însă nu au dorit să le nominalizeze până la acest moment.

Citiți și: Hotărâre CJSU Argeș. Alte localități intră în carantină

Coroborând mai multe informaţii furnizate de autorităţi, nu ar fi vorba de localităţi sau comune întregi, ci anumite zone unde au fost identificate focare puternice. Desigur, noile reglementări permit astfel de măsuri drastice, însă carantinarea totală nu ar rezolva decât pe perioada impunerii situaţia şi ar avea mai multe efecte negative decât beneficii.

Dacă oamenii ar respecta măsurile, mai cu seamă cei care se ştiu bolnavi sau că au intrat în contact cu persoane infectate, numărul cazurilor ar scădea.

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3