- Publicat de: ePitești
- 6-09-2014, ora 11:47
- Economic
DANIEL CONSTANTIN, NEMULȚUMIT DE SOLUȚIA ÎN CAZUL EMBARGOULUI RUSESC
La sfârșitul reuniunii din Bruxelles a miniștrilor Agriculturii pe tema embargoului impus de Federația Rusă asupra importurilor din țările UE vicepremierul român Daniel Constantin a cerut Comisiei Europene soluții globale pentru o piață unică.
Citiți și: Cum a salvat argeșeanul Daniel Constantin o organizație în picaj liber: scor peste așteptări la alegeri“România poate să sufere indirect de pe urma acestei crize. Încurajăm, dincolo de creșterea sumelor, să se găsească soluții globale pentru că soluția propusă de Comisie, respectiv ca fiecare stat membru să vină cu ajutoare de stat, nu este una care să ne satisfacă. Nu putem vorbi de piață unică, iar pe urmă să ni se spună găsiți voi bani ca să vă rezolvați piața internă. Trebuie să găsim soluții la nivel global pentru a nu risca soluții extreme pe piața unică ale unor state membre, cum ar fi blocarea comerțului intracomunitar. Stocarea privată poate fi o soluție în țările cu producție excedentară.“, a declarat Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Potrivit ministrului român al Agriculturii, statele membre sunt nemulțumite că nu s-au găsit măsuri suplimentare și că suma alocată este prea mică în comparație cu costurile de producție și cu pierderile care pot fi înregistrate.
Citiți și: Delegație de primari PSD Argeș la Bruxelles!