930×122 senatori-01 psd

Alin Vacaru

PRO ROMÂNIA, ÎNTÂLNIRE REGIONALĂ ÎN ARGEŞ

Pro România, întâlnire regională în Argeș. Ieri, 18 iulie, la sediul Pro România Argeş a avut loc o întâlnire la care au participat echipele de coordonare din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa şi Olt. Şedinţa a fost condusă de Bogdan Ivan, liderul Pro România Argeş, şi de Alin Văcaru, secretarul general al Pro România. Cei prezenţi la ședință au pus în discuţie organizarea filialelor Pro România, problemele pe care le întâmpină, dar şi acţiunile care vor avea loc în viitorul apropiat.

Citiți și: B. Ivan: PRO România, partid de opoziție sau unul căruia îi plac partidele la putere?

”Întâlnirea de la Pro România a făcut parte din mai multe acţiuni. La nivel central s-au luat primele decizii, formarea unui grup de coordonare la nivel naţional format din 21 de persoane, cei 11 parlamentari, foştii minştri din cabinetul Victor Ponta, plus membrii fondatori, dintre care face parte şi colegul nostru Bogdan Ivan, liderul Pro România Argeş. Pe lângă acest grup de coordonare, s-a înfiinţat un ”board director” din care fac parte Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu, Victor Ponta fiind preşedintele acestui ”board director”, iar cei trei sunt preşedinţi executivi.

Revenind la întâlnirea noastră, am mai avut încă două de acest fel, una a fost la Bucureşti, chiar ieri (n.r. marți) am avut alta la Iaşi, unde am participat, de asemenea, alături de Bogdan Ivan, care s-a implicat foarte mult şi vrea să se implice şi în organizaţia la nivel de centru.

Citiți și: Consilierul județean Argeș, Bogdan Ivan, alături de Felix Goldbach 

Săptămâna viitoare vom merge la Deva, Cluj şi Gorj. A fost o şedinţă de instruire, unde am stabilit nişte termene, unde am văzut care este echipa de coordonare judeţeană, am văzut cu ce probleme se confruntă ei, ca în viitorul apropiat, adică mai exact în luna august, atât Victor Ponta cât şi Daniel Constantin să treacă prin fiecare organizaţie. Eu sunt mulţumit de ce s-a întâmplat până acum,  am văzut nişte oameni determinaţi, oameni care au înţeles mesajul nostru, au înţeles că noi suntem altfel, suntem un partid în care deciziile se iau împreună.”, ne-a declarat Alin Văcaru.

De asemenea, mulţumit de modul în care se dezvoltă Pro România Argeş este şi Bogdan Ivan: ”Mă bucur că întâlnirea regională a Pro România a avut loc în Argeş. Acest fapt dovedeşte că Argesul este foarte important în viziunea Pro România, lucru care nu se întamplă şi la PSD.

Din păcate, Argeşul, pentru partidul care guvernează, este total lipsit de importanţă, aşa cum arată toate deciziile luate de către aceştia la nivel central cu privire la județul nostru. Toți cei care fac politică în Argeş, din toate partidele, trebuie să facă în aşa fel încât Argeşul să devină un județ care să conteze în țară, care să atragă investiţii, care să dețină conducerea cât mai multor instituții regionale, care să devină un pol de putere regional și național.”, a precizat Bogdan Ivan.

555×222 deputati- psd
570×90 MAIA