- Publicat de: ePitești
- 5-06-2020, ora 10:47
- Știri
RAED ARAFAT, AVERTISMENT DUPĂ CREȘTEREA NUMĂRULUI DE INFECTĂRI
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, trage un semnal de alarmă după creșterea abruptă în 24 de ore în România a numărului de noi cazuri de COVID-19.
Citiți și: Raed Arafat, spionat. S-a găsit un microfon ascuns în biroul său„Creșterea de joi (n.r. – ieri, 4 iunie 2020) a cazurilor de persoane infectate ar trebui să ne atragă atenția. Trebuie să urmărim ce se întâmplă în următoarele zile, care va fi situația.
Este un semnal că situația nu este sub control, așa cum ne-am dorit noi, și că trebuie să fim foarte atenți în respectarea regulilor de distanțare fizică, reguli care i se solicită populației de către noi, autoritățile.
Citiți și: Arafat, despre ridicarea restricțiilor în RomâniaTrebuie să lucrăm împreună pentru a împiedica o posibilitate pe care nimeni nu o vrea, și anume să revenim la un număr mare de cazuri și să fie obligatoriu să se mai ia unele măsuri, din nou.
Chiar dacă sunt măsuri de relaxare care au fost luate și care sunt binemeritate pentru cei care au stat acasă și au suportat ce s-a întâmplat până acum și au suportat măsurile de restricții care au fost, trebuie să avem grijă mare în respectarea regulilor pe mai departe: purtarea măștii, distanțarea, toate regulile astea de igienă pe care noi le-am făcut cunoscute”, a declarat Raed Arafat, potrivit digi24.ro. (Sublinierea aparține redacției)