pizzeria sapori  930 122

primaria

(VIDEO) COPII ȘI PĂRINȚI ÎN PERICOL. APEL CĂTRE PRIMĂRIE: MONTAȚI STÂLPIȘORI PE TROTUAR!

Copii și părinți în pericol. Apel către Primărie: Montați stâlpișori pe trotuar! Trotuarele din Pitești nu mai sunt de multă vreme destinate exclusiv pietonilor. Dovadă stau nenumăratele articole pe această temă ale ePitești sau ale altor publicații locale, sesizările cetățenilor și postările din mediul online.

Citiți și: Codul Rutier 2025. Amendă pentru mașinile parcate pe trotuar chiar și în fața casei

Că nu sunt suficiente locuri de parcare în municipiu o știm cu toții. Asta nu este, însă, o scuză, pentru șoferii certați cu bunul simț, care pur și simplu parchează cu nonșalanță pe tot trotuarul, blocând accesul pietonilor.

Cu astfel de situații ne-am întâlnit și ne tot întâlnim, de exemplu, pe strada Mircea Eliade (varianta Găvana). Astăzi, în jurul prânzului, părinți cu copii de mână sau cu ei în cărucioare, oameni de toate vârstele, de la mic la mare, mergeau pe carosabil pentru că altă posibilitate nu aveau.

Citiți și: Primarul, salariu de „baștan” într-o localitate minoră din Argeș! Aproape 2000 €

Nu o singură dată a intervenit Poliția Locală pe strada Mircea Eliade pentru a-i pune la punct pe șoferii indisciplinați (detalii și imagini, AICI). Degeaba! Amenzile nu îi potolesc pe ”bizoni”. Dacă nu este în stare nici să amenajeze noi parcări, nici să facă ordine pe trotuare, Primăria, prin serviciile abilitate, ar trebui să ia în considerare și alte soluții.

Una dintre acestea, pe care piteștenii de pe strada Mircea Eliade o cer, este montarea de stâlpișori pe cele două trotuare ale arterei de circulație. În acest fel șoferii nu vor mai ocupa spațiul destinat pietonilor, iar aceștia din urmă nu își vor mai pune, fără voie, viața în pericol. Ce spuneți, domnilor din Primărie? Luați în considerare această variantă?

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90