930×122 CAPRA 5

filarmonica pitesti

INVITAȚI DIN CHIȘINĂU LA FILARMONICA PITEȘTI

Filarmonica Piteşti organizează joi, 24 septembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, primul concert simfonic extraordinar al stagiunii a noua.

Citiți și: Un artist renumit revine la Pitești!

Dirijorul Valentin Doni, pianista Livyka Știrbu-Sokolov (foto), ambii din Chişinău, şi orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti vor interpreta Leonard Bernstein – „West Side Story” (selecțiuni), Liviu Știrbu – „Concertul pentru pian și orchestră”, Serghei Prokofiev – „Suita nr. 2 din ,,Romeo și Julieta”, Dmitri Șostakovici – „Suita de balet nr. 1” şi Eugeniu Doga – „Vals din filmul „My Sweet and Tender Beast”.

Dacă celelalte lucrări muzicale sunt cunoscute publicului meloman, „Concertul pentru pian şi orchestră” al lui Liviu Ştirbu va fi audiat în primă audiţie în România. Scris de autor în 1992 şi dedicat soţiei sale, pianista Angela Socolov, concertul a fost prezentat în premieră în Chişinău de orchestra simfonică a Filarmonicii Naţionale a Republicii Modova, avându-l ca dirijor pe Valeriu Doni și ca solistă chiar Angela Socolov.

Citiți și: Schimbare majoră în Ștrand! Investiție de aproape 1 milion €

Compozitorul Liviu Ştirbu, care va fi prezent la concert, a studiat vioara la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, urmând ulterior Institutul de Arte din Chişinău (dirijat orchestră), Conservatorul de Stat din Chişinău (compoziţie) şi Academia de Muzică din Bucureşti. A scris muzica unor numeroase spectacole de teatru, film, rock și folk, dar şi muzică academică şi de estradă, fiind recompensat cu premii importante.

Fiind un concert simfonic extraordinar, preţul unui bilet este de 50 de lei, respectiv 30 de lei, în funcţie de categoria locurilor. Abonamentele rămân valabile. (Sursă foto: Filarmonica Pitești)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3