Problema stabilirii locuinței copilului minor se pune, cel mai frecvent, în cazul divorțului părinților căsătoriți ori a separării celor aflați în concubinaj.
Deși este ideal ca locuința copilului minor să fie determinată în funcție de acordul părinților, există ipoteze când acest deziderat este imposibil de realizat.
În aceste situații, intervine instanța de judecată care va tranșa acest diferend, luând în calcul o serie de criterii pe care urmează să le exemplificăm.

Un principiu de notorietate ce trebuie să guverneze toate procedurile privind copilul este reprezentat de respectarea interesului superior al acestuia.
Aplicarea în concret a acestui principiu se raportează la o serie de criterii care sunt avute în vedere de către instanțele de judecată atunci când dispun asupra măsurilor cu privire la minori, printre care și stabilirea locuinței acestora.
În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
– nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
– opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
– istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
– capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
Pe lângă aceste criterii generale, instanțele au la dispoziție și o serie de criterii speciale pentru determinarea interesului superior al copilului în situația particulară a necesității stabilirii locuinței acestuia cum ar fi:
– disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copii și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă;
– disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
– situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
– istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
– distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație
Website: cristinaletu.ro














![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)
