HerasMed (930 x 122 px)

bovine

VACI

CHINA ÎȘI DESCHIDE PIAȚA PENTRU BOVINELE ȘI CARNEA DE PORC DIN ROMÂNIA

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat astăzi în Palatul Parlamentului că deblocarea pieței chineze pentru exporturile de bovine și de carne de porc se va materializa în zilele următoare, după vizita, așteptată la sfârșitul săptămânii în curs, a omologului său chinez la ferme și unități de procesare din România.

Citiți și: Cum a salvat argeșeanul Daniel Constantin o organizație în picaj liber: scor peste așteptări la alegeri

„După această vizită, în care domnul ministru va avea ocazia să vadă pe teren anumite ferme și unități de procesare, cred că o colaborare între noi va fi mult mai ușoară și că vor veni mulți investitori, care vor clarifica toate aspectele și vor începe să investească în România. Deblocarea pieței din China este foarte importantă pentru noi, însă, în egală măsură, am susținut că avem nevoie de investiții ca să mărim zona de producție din România și pe urmă să ne ocupăm de partea de export. Avem două obiective importante: investiții și exporturi.”, a spus Daniel Constantin la o conferință organizată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a apreciat rezultatele din ultimii doi ani ale medicilor veterinari, cu atât mai mult cu cât acestea au avut un impact pe latura economică a țării noastre: „În ultimii doi ani, și mai ales în ultimul an, ați avut câteva rezultate care au ajutat agricultura și industria alimentară a României. În primul rând, după șapte ani ați reușit să deblocați cea mai importantă piață pentru noi, piața UE, pentru exportul de carne de porc. (…) Sper ca în anul 2015 să putem vorbi și de exportul de animale vii. De asemenea, anul trecut am deblocat piețe terțe importante pentru România, chiar dacă impactul încă nu s-a văzut. Exporturile pe piețe terțe au crescut cu 75%. Este adevărat că nu din produsele pe care le-ați deblocat dumnevoastră, însă potențialul pe care îl avem nu este valorificat la maximum.”

Citiți și: La un pas de o tragedie! Incendiu major în Argeș

Daniel Constantin i-a asigurat pe veterinari că va veghea la independența instituției, în condițiile în care activitatea veterinară este uneori afectată de intervenția politicului: „Vreau să vă asigur că voi veghea și eu, ca inginer zootehnist, la independenta instituției dumneavoastră și că atribuțiile pe care le aveți nu vor fi atinse, cel puțin în perioada în care eu sunt ministru al Agriculturii.”

555×222 grota rece
eurial 570×90