imm 263×587

Actul sexual cu un minor sub 14 ani va fi considerat viol

Actul sexual cu un minor sub 14 ani va fi considerat viol.

Întreţinerea de raporturi sau acte sexuale cu un minor cu vârsta de până la 14 ani va constitui infracţiunea de viol în formă agravată, prezumându-se, în mod implicit, că nu se poate discuta, într-o astfel de situație, despre exprimarea unui consimţământ valabil de către minorul respectiv, potrivit unei propuneri legislative înregistrate recent la Senat.

930×122 LA COCOS
555×222  MAIA

Mai exact, conform propunerii amintite, se vizează modificarea Codului Penal în sensul în care se propune incriminarea expresă, ca infracţiune de viol în formă agravată, a întreținerii unui raport sau act sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani. Pedeapsa în acest sens ar urma să fie cuprinsă între 7 şi 12 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În același timp, după cum se arată în expunerea de motive a propunerii, va fi necesară prevederea expresă că orice acte de penetrare vaginală sau anală fără drept, cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, constituie infracţiunea de viol. Sintagma “fără drept” ar avea rolul de a nu incrimina şi actele de acest fel comise în cadrul procedurilor medicale.

Limita de vârstă va fi astfel preluată, potrivit inițiatorilor acestei propuneri legislative, din incriminarea actuală a infracţiunii de act sexual cu un minor, iar pedeapsa va fi cea prevăzută în reglementarea actuală pentru infracţiunea de viol comisă împotriva unui minor.

New Profesional Consult 570×90
263×587-2 Grota Rece