pizzeria sapori  930 122

cez

ANUNȚ IMPORTANT DE LA CEZ

Anunț important de la CEZ. Clienții CEZ Vânzare pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică pe perioada sezonului rece.

Citiți și: Peste 1 milion de clienți trebuie să știe asta. Ce s-a întâmplat cu CEZ

Cine poate beneficia de ajutoarele pentru încălzirea locuinței?

„Ajutorul pentru energie electrică li se acordă consumatorilor vulnerabili care nu dețin altă formă de încălzire și consumatorilor vulnerabili care din motive tehnologice sau economice au fost debranșați de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale și care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice, iar consumul este realizat respectând condițiile prevăzute în contract.

Citiți și: Gigantul CEZ, anunțul important pentru toți clienții

Totodată, ajutorul pentru energie electrică li se acordă inclusiv consumatorilor vulnerabili care beneficiază de tarif social, în condițiile reglementărilor emise prin ordinul președintelui ANRE pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanță consumatorilor casnici și asimilați consumatorilor casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate.

Ajutorul pentru energie electrică se acordă în cuantumurile prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 70 din 31 august 2011 (actualizată) privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, dar nu mai mult decât contravaloarea cantității de energie electrică, inclusiv taxele aferente, consumată în perioada sezonului rece.”, anunță CEZ România.

Care este documentația necesară?

Formularele de cerere și de declarație pe propria răspundere le sunt puse la dispoziție solicitanților de către Primărie. Împreună cu acestea trebuie să fie depuse, în principal, următoarele documente:

-C.I./B.I. pentru membrii familiei cu vârste de peste 14 ani;

-Certificatul de naștere pentru copiii cu vârste de sub 14 ani;

-Certificatul de căsătorie/deces, hotărâre judecătorească de divorț;

-Actul de proprietate al locuinței/contractul de închiriere/comodat;

-Adeverința de venit (inclusiv bonurile de masă), cuponul de pensie/șomaj/alocație/indemnizație;

-Adeverința de la instituția de învățământ – în cazul burselor pentru elevi și studenți;

-Factura de energie electrică din luna anterioară;

-Contractul de furnizare a energiei electrice.

În situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile prevăzute, stabilirea dreptului de primire a ajutorului pentru încălzirea locuinței se face prin dispoziția primarului, după cum urmează:

-începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până pe data de 20 a lunii respective;

-începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective;

-începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

IMPORTANT!

-cuantumul lunar al ajutorului acordat prin dispoziția primarului se acordă în limita contravalorii energiei consumate în luna respectivă;

-ajutoarele bănești se acordă în perioada sezonului rece, pentru lunile aferente perioadei noiembrie 2016 – martie 2017, în baza dispoziției primarului;

-pentru aceste luni furnizorul va emite în perioada următoare facturi distincte care vor reflecta ajutorul acordat pentru încălzirea cu energie electrică, diminuând sumele deja facturate pentru consumul de energie electrică;

-principiile de emitere a facturilor de energie electrică nu vor fi schimbate, menținându-se periodicitatea de facturare, care este lunară (pentru reglementat) și trimestrială (pentru eligibil), și de citire a contorilor clienților casnici (din mediul urban – la 3 luni și din mediul rural – la 2 luni, cu citire de regularizare la 6 luni și emitere de facturi de estimat între cele 2 citiri);

-facturile în care se va evidenția ajutorul de încălzire se vor emite în luna imediat următoare lunii pentru care s-a facturat integral energia electrică și vor reduce valoarea facturilor de energie pentru luna în care se acordă ajutorul;

-sumele negative reprezintă ajutorul pentru încălzire acordat din bugetul de stat, respectiv din bugetul local și vor fi înscrise cu semnul minus în facturile de ajutor de încălzire;

-în facturile care conțin ajutorul acordat pentru încălzirea locuinței sunt detaliate informații despre facturile de energie electrică luate în considerare la calcularea ajutorului social.

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90