pizzeria sapori  930 122

bani europeni

euro-bani-publimedia-shutterstock

INCREDIBIL! BANII EUROPENI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ, CONTRACTAȚI 100%!

România reușește cu mare greutate să absoarbă doar o mică parte din banii europeni pe care îi are la dispoziție. Excepție face agricultura, domeniu în care situația stă mai mult decât bine. Vă vine să credeți? Prin Ministerul Agriculturii România a contractat toate fondurile europene destinate componentei de dezvoltare rurală! Valoarea acestora se ridică la 10,2 miliarde de euro. Anunțul este făcut de ministrul Daniel Constantin.

Citiți și: Cum a salvat argeșeanul Daniel Constantin o organizație în picaj liber: scor peste așteptări la alegeri

“2013 a fost anul în care absorbția fondurilor europene chiar s-a simțit în țara noastră. Astăzi în România Ministerul Agriculturii a contractat toate fondurile pe care le aveam pe dezvoltare rurală. Zece miliarde de euro sunt contractate și vor ajunge în investiții în agricultură.”, precizează Daniel Constantin. Potrivit acestuia, din cele 10,2 miliarde de euro circa 70% reprezintă investiții în proiecte deja implementate, diferența de bani urmând să fie utilizată până la sfârșitul anului 2015 în alte proiecte în agricultură.

Oficialul guvernamental explică faptul că agricultura reprezintă un domeniu de creștere economică în care pot fi dezvoltate foarte multe locuri de muncă. Astfel, la nivel național în perioada 2007-2013 aproape 10.000 de tineri au beneficiat de fonduri pentru deschiderea unei afaceri în agricultură. „Alți 7.000 de tineri vor putea să înceapă o afacere în agricultură în anii care vor urma.”, spune Constantin.

Citiți și: INTERVIU – Daniel Constantin: La PNL Pitești mizez pe Mihai Coteț

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90