Donaris 930 x 122

filarmonica pitesti

CORUL BANCHERILOR, PE SCENA FILARMONICII PITEȘTI

Filarmonica Pitești organizează joi, 14 noiembrie 2019, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, un concert coral-simfonic în care, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii, dirijată de Bogdan Vodă și Andrei Stănculescu, va fi prezent, în premieră, corul BRD Groupe Societe Generale București. Corul BRD este format atât din salariați, cât și din coriști profesioniști, activitatea acestuia fiind susținută de bancă.

Citiți și: Un artist renumit revine la Pitești!

Vor evolua, ca soliști, sopranele Cristina Fieraru și Daiana Ishak, mezzosopranele Victoria Burdea și Katolina Vlad, tenorul Andrei Petre, baritonul Marius Nine și basul Alexandru Matei. În program, Wolfgang Amadeus Mozart: Exultate, jubilate – motet pentru soprană și orchestră, Requiem și Missa Încoronării în Do major.

Compozitor, dirijor și profesor, Bogdan Vodă a studiat compoziție cu Tiberiu Olah și dirijat orchestră cu Ludovic Bács. Conferențiar universitar doctor la UNMB, predă Armonie, Forme muzicale, Orchestrație, Compoziție și îndrumă Orchestra Concerto. În prezent, este și director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Citiți și: Schimbare majoră în Ștrand! Investiție de aproape 1 milion €

A dirijat orchestra de tineret și orchestre ale filarmonicilor, participând la turneee și festivaluri internaționale în Franța, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Spania și Turcia. A colaborat cu soliști consacrați (Florin Croitoru, Viniciu Moroianu, Luiza Borac, Daniel Goiţi și Daniel Kientzy), dar și cu tineri la început de carieră.

A dirijat și înregistrat lucrări ale compozitorilor contemporani, precum Dan Dediu, Violeta Dinescu, Costin Miereanu, Doina Rotaru și Cornel Ţăranu.

Dintre lucrările simfonice și concertante amintim „Ses voies incomprehensible”, „Voyageurs du Temps”, „Grosso modo Concerto”, „Concertul pentru vioară”, „Memoires” și „Requiem pour les vivants”, iar dintre  camerale, „Trei crochiuri” (lieduri), „Vision parallele – trio”, „Temps Ottomans” și „3 cvartete de coarde”.

Lucrările sale au fost interpretate în Franţa, SUA și Suedia (Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi Bucureşti).

Unul dintre cei mai talentați și performanți tineri dirijori din România (născut în 1995), Andrei Stănculescu este un muzician plurivalent, fiind, de asemenea, violonist, artist liric și compozitor. Este student al Universității Naționale de Muzică din București, la clasa conf. univ. dr. Gabriel Popescu, specializarea dirijat de cor academic.

A lucrat cu personalități ca Voicu Enăchescu, Cristian Mandeal, Bogdan Vodă și Francois Xavier-Roth.

Deși tânăr, are o vastă experiență corală, activând în peste zece formații corale din București și din țară, remarcându-se ca artist liric și dirijor asistent în Corul de Cameră Preludiu, dirijor al Corului Catedralei Romano-Catolice „Sf. Iosif”  din București, dirijor și fondator al Corului Rubato, consultant artistic și dirijor coordonator în România al proiectului „Playing for Philharmonie” desfășurat de BRD – Groupe Société Générale și dirijor colaborator al Corului Operei Naționale Române din Iași.

A dirijat slujba papală cu ocazia vizitei Sanctității Sale Papa Francisc în România.

Din aprilie 2018, Andrei Stănculescu este dirijor și director artistic al Corului Regal, aflat sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.

Dacă Bogdan Vodă a mai dirijat orchestra simfonică a Filarmonicii piteștene, Andrei Stănculescu se va afla în premieră aici.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90