[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Ministrul Sănătății, veste bună în pandemie: „Este tratat ca o viroză obișnuită”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a venit cu noi vești pentru români, vești care par îmbucurătoare.

Acesta a declarat faptul că, începând de săptămâna viitoare, România va intra pe un trend descendent al noilor cazuri de Covid-19.

930 x122 grota rece
555×222  MAIA

„Având în vedere trendul regional, opinia noastră este că, începând cu săptămâna viitoare, vom intra şi noi pe un trend descendent care să ducă la dispariţia, încet-încet, a acestei probleme de sănătate publică în perioada următoare şi la reluarea activităţilor în mod obişnuit.

Rămânem în continuare, aşa cum ştiţi, vigilenţi. Suntem cu toate sistemele în funcţiune, începând cu testare, monitorizare, evaluarea pacienţilor în centrele ambulatoriu, medicaţie şi, bineînţeles, paturi în spitale”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Mai mult decât atât, Rafila a precizat că și în țara noastră, la fel ca în Spania, virusul începe să fie tratat tot mai mult ca o viroză obișnuită.

„Și la noi este tratat tot mai mult ca o viroză obișnuită, dar asta nu înseamnă că noi nu avem o responsabilitate ca și autorități de sănătate să păstrăm măsurile medicale în vigoare”, a explicat Alexandru Rafila.

Ministrul a fost întrebat, de asemenea, ce părere are despre reintroducerea restricțiilor și despre apariția unui eventual val 6.

Acesta a afirmat că nu crede că vor mai fi reintroduse restricții, iar în ceea ce privește un nou val, Rafila a spus: „Este sfârșitul valului 5, nu îmi place să fiu profet”.

Sursă foto: Adevărul

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222
570×90 MAIA
263×587 MAIA