New Profesional Consult 930 x 122

dana grecu

LA ORDINEA ZILEI: DANA GRECU VINE LA MITING!

Piteșteanca Dana Grecu și-a exprimat susținerea pentru Dănuț Dinu, schimbat din funcția de purtător de cuvânt al Poliției Argeș în urma unei postări pe Facebook în care a reclamat anumite nereguli din Piața Ceair și în care a făcut o aluzie considerată inacceptabilă de către șefii săi la adresa cetățenilor români de etnie rromă.

Citiți și: Fostul polițist Dănuț Dinu a trecut la PSD

Realizatoarea emisiunii „La ordinea zilei” de pe Antena 3 a anunțat pe contul său de socializare că va fi prezentă la mitingul de solidaritate cu polițistul Dinu care ar urma să aibă loc duminică, 2 februarie, în Piața „Vasile Milea” din centrul Piteștiului. „Comisarul șef Dănuț Dinu, purtător de cuvânt al Poliției Argeș, fost, de fapt, e în continuare anchetat de superiorii săi pentru o postare pe Facebook. Textul care i-a isterizat pe șefii Poliției este acesta: Am trecut prin piaţa Ceair. O mizerie la propriu şi la figurat. Nesimţire, nu tu bonuri fiscale, colindători care sâsâie «ţigări, ţigări» sau «petarde, petarde», manele şi câini vagabonzi, mirosuri şi găleţi de brânză pe marginea drumului… preţuri de înţepeneşti… Aduceţi-mi aminte, dacă voi ajunge vreodată prim ministru, să închid toate pieţele şi toate târgurile din România. Şi încă ceva. Cred că în curând va prinde la public discursul rasist. Mă gândesc şi eu…

În fiecare weekend, timp de o lună, în Piața „Vasile Milea” s-au strâns oameni care au protestat împotriva reacției exagerate a șefilor comisarului, dar și a declarațiilor ipocrite ale unora din Prefectură și Primărie. Înțeleg că duminică, la ora 11:30, e din nou miting de protest. Voi fi și eu acolo. Pentru libertatea de exprimare! Pentru oamenii care mai au curaj să spună lucrurilor pe nume în această țară!”, scrie Dana Grecu. (Foto: Facebook Dana Grecu)

Citiți și: Contre în CL Pitești: Comisia de Circulație, schimbare de ultim moment!

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3